Argumente pentru a susţine candidatura limbii române la statutul de unică limbă paneuropeană
Este evident că fiecare epocă are propriile sale imperative. Dacă la începutul secolului XX, adică în epoca lui Nicolae Iorga, am fost chemaţi, să înfăptuim România Mare, astăzi, la începutul secolului XXI suntem chemaţi să părticipăm la înfăptuirea Europei Unite, origanism care nu va putea funcţiona fără o limbă oficială unică. Este poate singurul domeniu în care mai putem avea o contribuţie notabilă şi a nu răspunde matur acestei necesităţi continuând să ne cantonăm într-o expectativă anostă cu ochii după tot felul de încuviinţări şi indulgenţe, înseamnă a ne expune automarginalizării. Cinstit vorbind, trăim într-o lume a competiţiei acerbe, care nu-i mai cruţă, nici pe timizi, nici pe comozi, ca să nu le spunem şi altfel. La urma urmelor şi cultura a devenit o marfă (de un tip special, dar marfă) care trebuie promovată cu curajul convingerilor noastre, după toate regulile de astăzi. Să nu uităm că în cartea sa Previziunile de la Sarajevo apărută cu zece ani în urmă, savantul elveţian Urs Altermat şi-a intitulat capitolul II Bătălia limbilor ca semn că şi în acest domeniu lingvistic competiţia este în plină desfăşurare, aşa că zarurile au fost aruncate. Acesta este şi motivul pentru care ne vom asuma, fără alte întârzieri, responsabilitatea de a promova limba română spre statutul de UNICĂ LIMBĂ PAN-EUROPEANĂ. Şi o vom promova cu toată încrederea având în vedere faptul că virtuţile limbii române puse în evidenţă de cercetările ultimilor 25-30 de ani satisfac pe deplin cele două criterii majore cerute de specialiştii străini pentru limba comunitară.
Primul este criteriul fonetic – pe care limba română îl satisface mult mai bine ca orice altă limbă. Al doilea criteriu promovat mai ales de Umberto Eco prin cele două eseuri ale sale: Pe urmele limbii perfecte în cultura europeană. În căutarea limbii perfecte vizează limba cu cea mai bună competenţă generativă, ceea ce presupune aflarea limbii matriciale, uşor de recunoscut prin regulile de gramatică universală a limbilor, pe care le mai conservă. Or, mai multe grupuri toponimice de vecinătate de pe teritoriul României ilustrează în mod vizibil asemenea reguli de gramatică universală a limbilor, de unde şi dovada că limba română satisface şi cea de a doua condiţie impusă la nivel de principiu pentru limba comunitară. Ca o confirmare directă a faptului că limba română este limba modernă cu cele mai profunde rădăcini în timp, dar şi o limbă care a fost respectată până la divinizare de către civilizaţiile în formare, spiritualitatea valahică din Dacia a fost sacralizată cu 4000 de ani în urmă de panteonul vedic sub forma tandemului de zeităţi Valac-Hilya şi Dakşa, la care se mai adaugă în lexicul lor religios cuvintele de uz comun „valaca, dakşa şi dakişa”. Dacă filologii lumii ar fi conştientizat faptul că numai entităţile de mare prestigiu şi pre-existente panteonului vedic puteau fi venerate şi sacralizate în Vede, n-ar fi ezitat să acorde vechime pre-vedică acestor cuvinte de esenţă valahică, la care se mai adugă alte minimum 300 de cuvinte cara au o aceeaşi formă şi un acelaşi înţeles, atât în limba română, cât şi în limba sanscrită şi ca urmare n-ar fi omis să atribuie limbii române importanţa şi poziţia ce i se cuvin ca depozitară în formă actuală a unor fapte de limbă foarte vechi, ce ajung până la originea reală a graiului uman articulat. Parcă pentru a confirma, odată în plus, importanţa matricială a limbii române, Martin Maiden de la Universitatea Cambridge va afirma în anul 2003, pe baza unui studiu bine documentat[1], că „sunt absolut convins că o lingvistică romanică în cadrul căreia nu se află pe primul plan şi limba română este o absurditate. Caracteristicile structurale ale limbii române permit romaniştilor să înţeleagă cu o precizie mai mare cum se prezentau limbile romanice în faza lor arhaică”[2]. La concluzia domnului profesor Martin Maiden noi vom mai adăuga constatarea făcută de mai mulţi cercetători că elemente din substratul românesc prelatin se regăsesc în multe alte limbi zise indo-europene.
