Industrie ne vine, ca atâtea alte cuvinte, din mai multe surse: fr. industrie, la care mergem pentru sens, lat. industria, invocat pentru formă şi, pentru utilizările recente, engl. industry.

Substantivul latinesc, format din femininul adjectivului industrius ”muncitor, silitor” (din endo, indu ”în” şi struo ”construiesc”), avea sensul de “muncă, activitate”.

În franceză, primul şi cel mai vechi atestat (sfârşitul sec. al XIV-lea) este sensul de “iscusinţă, dibăcie”, urmat (începutul sec. al XV-lea) de acela de “activitate manuală”, din care derivă (atestat pe la mijlocul sec. al XVI-lea) cel de “activitate de producţie”. În sfârşit, înţelesul pe care l-a împrumutat româna datează de la mijlocul sec. al XVIII-lea: “activitate economică bazată pe transformarea materiilor prime”.

Engleza a împrumutat cuvântul din franceză, cu primul sens, cel de “pricepere, dibăcie”, şi i-a dezvoltat intern sensurile de “strădanie”, apoi de “manufactură ori comerţ” şi, în sfârşit, cel de “efort sistematic”.

Ediţiile succesive ale DEX şi ale Dicţionarului de neologisme definesc industria ca: 1. Ramură a economiei care se ocupă cu extragerea materiilor prime şi cu transformarea acestora în mijloace de producţie şi/sau în mărfuri de consum; 2. (urmat de determinări) Subdiviziune a industriei, ramură industrială; şi 3. (cu precizarea “rar”) Profesie, meserie (sens pe care, personal, nu l-am întâlnit niciodată). Dintre sintagme, sunt menţionate numai industria grea, industria uşoară, industria extractivă şi industria textilă.

>>>>>>>>>>