Cronicile sportive şi lungile taifasuri televizate nu clarifică neapărat ideile şi nu oferă modele de argumentare, dar sporesc într-o anumită măsură bagajul lexical al unor categorii sociale mai puţin instruite.

Termeni psihologici şi sociologici – folosiţi fie pentru a explica acţiunile unui fotbalist, fie pentru a comenta o crimă recentă – intră în cea mai largă circulaţie. Uneori, reporterii înşişi se află mai curând în tabăra spectatorilor (care preiau cuvintele de specialitate din zbor) decât în cea a unor comunicatori responsabili, care să verifice sensurile în dicţionare. În ultima vreme, s-a spus de mai multe ori, în transmisiuni agitate de la faţa locului, că participanţii la manifestaţii se refulează ieşind în piaţă pentru a-şi striga diversele lozinci. Improprietatea semantică este chiar înregistrată în scris în ştirile on-line: „demisia lui să aibă rolul unei supape de refulare” (antena3.ro). Destul de multe comentarii din internet conţin aceeaşi utilizare (aberantă) a termenilor a (se) refula şi refulare: „lumea înfuriată se refulează” (razvanbb.ro); „manifestaţiile paşnice sunt supape prin care refulează mânia şi revolta acumulată în timp” (ziare.com); „e un mod de a te refula, să n-o iei razna” (pandoras.realitatea.net); „i-ar fi lăsat pe manifestanţi să îşi refuleze nemulţumirea prin strigăte” (impactreal.ro); „O fac în primul rând în speranţa că această refulare îmi va mai domoli măcar nivelul tensiunii arteriale” (aanicai. blogspot.com) etc.

Contextele sunt clare: a refula şi refulare se folosesc în aceste cazuri cu sensurile termenilor a defula şi defulare. Lucrul este observat, de altfel, de mai mulţi cititori, care intervin critic în dezbatere şi trimit pur şi simplu la DEX, unde definiţiile sunt cât se poate de clare: a refula este „a respinge, a înăbuşi din domeniul conştientului în subconştient imagini, dorinţe, reprezentări, idei sau tendinţe neplăcute, care contrazic conştiinţa morală a individului”, iar a (se) defula – „a da curs liber ideilor sau tendinţelor refulate în subconştient”; (fam.) „a-şi descărca sufletul”. Cuvintele sunt împrumutate din franceză, reaua lor folosire fiind şi o ilustrare a tot mai deselor erori semantice legate de necunoaşterea limbii din care provin atâtea componente ale românei moderne. În acest caz, terminologia engleză e diferită (repression – release) şi nu influenţează uzul.

Când au fost preluate din franceză, refouler şi défouler, respectiv réfoulement şi défoulement erau deja termeni foarte populari ai psihanalizei, folosiţi în traducerile din Freud şi intraţi în uzul curent. Verbul refouler avea sensuri şi uzuri mai vechi, predominant tehnice: imaginea împingerii înapoi, înspre sursă, a unui lichid sau gaz justifica metafora psihanalitică. Verbul défouler avea accepţii mai vechi, destul de diferite – la care s-a adăugat un sens psihanalitic, atestat în anii ’50 ai secolului al XX-lea. În Trésor de la langue française informatisé se arată că défouler a fost, de fapt, recreat, ca antonim pentru refouler. Oricum, dicţionarele noastre mai vechi (I.A. Candrea, Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, 1931, L. Şăineanu Dicţionar universal, ediţia a opta, 1930, A. Scriban, Dicţionaru limbii româneşti, 1939) nu cuprind nici pe a defula, nici pe a refula. Doar ultimul apare în DLRM, în 1958. În Româna actuală, refulare e foarte folosit în limbajul tehnic; diverse aparate – pompe, compresoare – au chiar şi supape de refulare. Prin instalaţiile sanitare, această terminologie a intrat în vocabularul curent: „S-a spart o ţeavă în baie şi a refulat toaleta. Toată casa e sub ape” (flagrant.ct.ro); „aceeaşi problemă a fost şi la noi în bloc, între 6 şi 7 se formase un dop şi refula chiuveta la 7 de toată frumuseţ ea” (avocatnet.ro). S-ar putea, aşadar, ca metafora psihanalitică să se fi refăcut – pornind de la experienţele gospodăreşti – în direcţie inversă, iar refularea, mai populară decât defularea, chiar să fie văzută de unii ca o izbucnire a sentimentelor...

>>>>>>>>>>